Sus

ECHIPA DIN SECȚIA CLINICA DE PEDIATRIE A SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN MUREȘ ÎMPLINEȘTE UN AN DE ACTIVITATE

A trecut mai bine de un an din ziua în care am pășit în secția Clinica de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean Mureș și am realizat prima activitate terapeutică. La cererea colectivului de cadre medicale, care au recunoscut importanța unui program de suport al pacienților și experiența Asociației Little People în acest domeniu, în ianuarie 2015 am început implementarea programului de intervenție psihosocială Nu Mi-e Frică! pentru copiii și adolescenții internați în cadrul secției.

În ultimele 12 luni, un specialist psiholog al asociației, alături de 21 de voluntari, au realizat 187 de activități educative din cadrul programului ”Fun School” prin care copiii şi adolescenţii învaţă materiile predate la şcoală într-o manieră distractivă, ajutându-i să ţină pasul cu progresele școlare chiar și în spital și 181 de activități terapeutice din cadrul programului de suport psihosocial menite să îi ajute pe pacienți să se familiarizeze cu spitalul, să înțeleagă procedurile medicale, să găsească mecanisme sanogene pentru a face față situației de boală. Aceste activități au fost completate de un program de intervenție individuală, pentru beneficiarii direcți ai programului de suport psihosocial, copiii și adolescenții afectați de cancer internați în cadrul compartimentului de hematologie – oncologie.

Leul Curajos, mascota programului de intervenție și personajul atât de îndrăgit de către pacienți, este acum alături și de copiii spitalizați din Târgu Mureș. Împărtășim mărturia mamei uneia dintre beneficiarii programului de suport: ”Pentru fetița mea, care este un copil activ și isteț, prezența Leului Curajos și a fetelor care îl ajută are o mare importanță. A învățat cu ajutorul lor lucruri utile despre boala ei, despre ce se întâmplă cu ea, despre acțiunile asistentelor, a doctorilor. A prins curaj, nu mai avem frică de ace, de înțepături. Îmi place că se lucrează cu foarte multă rabdare, cu drag. E important pentru noi că aflăm multe informații prin joc, povești, desen. Mulțumim pentru implicare!!!"

Numărul total de beneficiari în 2015, este de 233 copiii și adolescenți internați în cadrul clinicii. Din acest număr, 15 sunt pacienți internați în cadrul compartimentului hematologie – oncologie și 218 sunt pacienții internați în cadrul compartimentului renal sau compartimentului diabet și boli de nutriție, ceea ce demonstrează replicabilitatea programului de suport și în alte domenii decât cel oncologic.

În data de 12 februarie 2016, Spitalul Clinic Județean Mureș a organizat o conferință de presă pentru a marca Ziua Internațională a Luptei Împotriva Cancerului la Copil, în care am avut oportunitatea de a prezenta comunității locale rezultatele programului de suport al pacienților. Dorim să împărtășim link-uri din materialele apărute în presa din Târgu Mureș, cu ocazia acestui eveniment:

http://www.zi-de-zi.ro/video-voluntarii-little-people-alaturi-de-copii-cu-cancer

https://www.youtube.com/watch?v=WzE-DS5dhyU&feature=youtu.be&t=4m35s

Mulțumim colectivului de cadre medicale din Târgu Mureș pentru încrederea acordată. Mulțumim specialistului Little People, colegei noastra Betti și echipei extraordinare de voluntari pentru energia și dedicarea de care dau dovadă în fiecare zi!

Suntem onorați să avem astfel de parteneri în lupta împotriva cancerului la copil.