Sus

ZI DE ZI ALĂTURI DE COPIII BOLNAVI DE CANCER

Zi de zi alături de copiii și adolescenții internați în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii M.S. Curie București și Secția Clinica Pediatrie a Spitalului Clinic Județean Mureș - cu sprijinul  Fundației Vodafone România

”Reducând diferențele – îngrijire psihosocială pentru copii, adolescenți și tineri cu cancer. Implementarea și crearea de noi standarde europene” este titlul proiectului finanțat de către Fundația Vodafone România prin care asigurăm implementarea zilnică a programului de suport psihosocial în 2 secții de oncopediatrie din București și Târgu Mureș. Activitățile terapeuticeurmăresc obiective precum familiarizarea pacienților cu mediul de spital, cunoașterea procedurilor medicale, găsirea unor modalități eficiente pentru a face față situației de boală, creșterea complianței la tratament.

În primele 9 luni de derulare ale acestui proiect am înregistrat un număr de 268 de beneficiari, copiii și adolescenți internați în cadrul celor 2 secții de tratament. Faptul că beneficiile implementării unui astfel de program de intervenție sunt replicabile și în afara domeniului oncologic, a fost demonstrat pe parcursul proiectului având în vedere că în Secția Clinica Pediatrie din Târgu Mureș sunt internați și pacienți cu afecțiuni renale și diabet.

Copii și adolescenții care trec prin experiența luptei împotriva cancerului au nevoie de specialișticare sunt educați să înțeleagă experiența cancerului pe toată durata spitalizării, de voluntari care au cunoștinte cu privire la etapele dezvoltării sociale, emoționale, psihologice și fizice și care pot veni în întâmpinarea nevoilor pacientului în funcție de etapa în care acesta se află.

Un număr de 36 de voluntari, coordonați și îndrumați de 3 specialiști ai asociației, s-au asigurat de implementarea zilnică a programul, contribuind la îmbunătățirea calității vieții copiilor și adolescenților spitalizați.

Împărtășim mărturia Elenei Bînzari, voluntar în cadrul Asociației Little People din 2012 despre activitatea pe care o desfășoară: ”Uneori am impresia că am puteri supranaturale când am copii în jurul meu! Am vrut să vă mulțumesc din tot sufletul vouă și tuturor oamenilor minunați care fac Little People să fie asa cum este!!! E mai mult decat win-win. Pentru mine. Pentru că eu dăruiesc în spital. Dar toată experiența de acolo o aplic, incoșstient și în viața de zi cu zi. Și... Încet-încet, devin omul care vreau să fiu. Mai mult decât atât, toată încrederea voastră și încurajarea îmi dau sentimentul că fac ceva bine! Și e important!”

Mulțumim Fundația Vodafone România pentru încrederea acordată precum și pentru parteneriatul de lungă durată!